seasons of my life

Scriam demult despre perfectiunea unei papadii.... perfectiunea cautata / gasita / regasita / pierduta... ori cine stie cum...

Intotdeauna am avut dorinte si vise frumoase... toate lumea le are, nu? insa imi era teama sa le spun cu voce tare, nici macar in soapta, ca astfel nu se mai implinesc. Se spune ca si dorinta dinainte de a sufla lumanarile tortului trebuie tinuta secreta.

Bucuria mea tind sa o tin ascunsa in mine, ca si pe o comoara nemaipomenita... pentru ca vantul, ploaia ori praful sa nu o ajunga si sa o spulbere.

Probabil ca reactionez altfel in fata durerii. Momentele dificile ma fac sa-mi plang durerea... cu voce tremurata, dar totusi sonora... Cand ma gandesc mai bine, multumesc cerului ca am prieteni adevarati pe care pot conta si pe umarul carora pot sa ma sprijin ca sa depasesc greul. Cateodata, cad istovita de povara si maini puternice ma sustin si ma opresc din caderea libera, cu palme calde ce ma invelesc sa nu tremur...

Serialul vietii e un mixaj atat de complex... lacrimi si ranjete, sughituri ori stranuturi... impartit evident in episoade care la randul lor, sunt cuprinse in sezoane. Am ajuns la momentul in care ma apropii de un nou sezon si un preview prin gaura cheii arata bine de tot.

Alegoria cu anotimpurile anului ma face sa ma gandesc la iarna. Ar exista varianta in care viata omului incepe cu primavara copilariei, apoi vara tineretii, toamna batranetii si iarna mortii. Nu-s de acord! Anul incepe iarna... apoi natura renaste in primavara... etc... si se revine la iarna, minunata iarna, aceasta fiind rampa de lansare pentru un nou inceput.

Gandind asa, traiesc o iarna. Si iubesc iarna, o spun din prima.

PS. Daca tot imi place, am si o muzica superba asociata iernii. Plus Venetia... plus mastile ei superbe....

Perfectiunea e linia orizontului

intr-adevar... sa cauti perfectiunea este ca si cum ai alerga inspre linia orizontului... cu cat crezi ca avansezi catre ea, cu atat mai mult se descopera alte perspective... intre timp, tot alergand, s-ar putea ca elanul de a o prinde sa creasca... ori sa scada... dar invariabil, gafaiala te doboara la un moment dat si o lasi balta (asta daca tu n'ai cazut deja intr-o balta)

si totusi... oare ce-i perfect in lumea asta? despre ce anume se poate spune ca se incadreaza... perfect?

in mod sigur, fiecare ochi isi priveste perfectiunea altfel iar filtrarea aceea poate da rezultate neasteptate. de cate ori nu ma mir teribil de unele alegeri ale oamenilor, alegeri care ma lasa masca! si pe care aceia le considera mai mult ca... perfecte :-s ori dimpotriva, nemultumirea cuiva cu o situatie nemaipomenit de buna iarasi contrariaza...

daca ar fi sa ma gandesc acum la orizontul perfectiunii.... as spune ca e ceva fara sens. asta pt ca nimeni nu poate sti clar cum arata si atunci riscul de a trece pe langa el e enorm! e importanta cautarea, asta-i drept, e important sa ai standarde, categoric... dar e si mai important sa ai ochii vii, sufletul deschis... mana libera... sa poti prinde din zbor sansa la perfectiune.

imi imaginez un camp inverzit, plin de papadii din acelea pufoase, pe care le sufli si zboara... un cer limpede, mult soare.... si un copil uimit de tot ceea ce vede. ia o papadie, i se pare perfecta, o rupe si se joaca apoi cu ea. la un moment dat, sufla iar puful isi ia zborul... copilul admira spectacolul minunat... prinde cu manutele cateva firicele, le mai sufla o data sa zboare si ele... rade fericit... si abia la un moment dat realizeaza ca a ramas in mana cu tulpina goala, saraca... si trista. nu-i nimic, alearga spre alta papadie, poate si mai perfecta decat prima... o ia din nou la zbor... si tot asa... campul este imens... peste tot sunt flori care il imbie... alearga in toate directiile... soarele il orbeste atunci cand ridica papadia perfecta... ochii i se umezesc, urmarind zborul...

fiecare isi face propriul joc in acest tablou. unii se opresc la prima papadie perfecta si o pastreaza cu mare-mare grija... altii alearga si alearga sa caute papadia perfecta si lasa in urma tulpini uscate si triste... mai sunt unii care doar incalcesc iarba si o dau la pamant, fara sa atinga vreo papadie, asta pt ca niciuna nu pare suficient de impresionanta.... apoi altii alearga intins inspre orizont, fara sa le pese de ce-i in jur, convinsi fiind ca acolo departe, iarba e mai verde si florile si mai frumoase. peste toti insa, soarele straluceste... dar depinde de fiecare in ce masura se lasa incalzit si orbit....

Povestea cu Rabinul din Buhusi

..... o stiu de mica, de la parinti. E un fel de banc, de fapt.

Un biet taran merge la rabin sa se planga de viata grea pe care o duce, ca are familie prea mare intr-o casa prea mica, gospodarie saracacioasa si alte cele. Rabinul il sfatuieste sa adune toate gainile pe care le are si sa le mute cuiburile in casa. Zis si facut. A doua zi revine bietul om, mai necajit decat era inainte si rabinul il sfatuieste sa aduca si porcul in casa. Zis si facut. Zilele trec si pe rand este adusa vaca si apoi oile. Taranul era terminat psihic si se plange si mai jalnic la rabin. Acela ii spune sa scoata oile din casa si sa revina maine.... etc... pana ce in final toate animalele sunt eliberate. Taranul era acum atat de fericit si de multumit ca are casa goala incat viata ii parea usoara de-adevaratelea.

Facand alegoria, viata mea s-a complicat saptamana trecuta mai rau decat mi-as fi putut imagina vreodata. Sufletul imi era pustiu tocmai pentru ca nu puteam sa fac nimic... nu eram eu cea care sa iau deciziile... decat sa le respect. Postarea trecuta a fost doar o mica refulare din ceea ce am indurat. In fine...

La fel cum fiecare zi aduce surprize bune sau rele, printr-o minune adevarata... planul care era menit sa ma darame s-a sistat !!! si viata mea si-a reluat cursul de mai-nainte. Atata eliberare simt... atata dragoste de viata... doamneee

(poate a fost o lectie tocmai pt a-mi aprecia actuala viata... dar nedreapta, categoric)

Acum ca sunt linistita si impacata, am descoperit ceva tare interesant :) Cumparasem un nou sortiment de dischete demachiante tocmai la inceputul perioadei mele de chin si nu observasem ... desi le folosesc atat de des. Cand colo, pe ambalaj e o fatza zambitoare, optimista si frumos machiata. Am ramas trasnita cand am vazut....

Toate ca toate... ce bine-i sa-ti fie bine... si ce important e sa apreciezi binele din fiecare moment... Pacat ca numai suferintele ne mai atrag atentia asupra lui....

PS. o piesa vesela si tare draga Gwen Stefani - Now That You Got It

Multi... multi km...

Presupunem un drum lung, lung.... de multi multi km.... care trebuie parcurs. Si exista variantele:

a) masina (sa zicem cu 100km/h)

b) tren (sa zicem cu 50 km/h)

c) avion (sa zicem ca se ajunge... imediat)

d) caleasca (incet.... oricum ai lua-o)

si........

e) pedestru (iara incet... incetuc)

Mnah.... ce varianta alegi?

Daca vrei sa ajungi repede-repede -> avionul (insa nici nu iti dai seama bine si esti la destinatie, nu apuci sa realizezi ca intr-adevar vei ajunge la destinatie si... esti aterizat repede acolo)

Daca vrei sa ajungi, in timp util -> masina (mai vezi si peisaje pe drum... poate ti-e si rau, daca esti genul caruia i se face rau pe masina... cine stie)

Daca vrei sa ... ajungi... apoi iei -> trenul (e bun daca ai si o legitimatie pt reducere... si acolo in general poti povesti ft bine cu ceilalti calatori, ori cv jocuri de carti... insa nu prea se admira si peisajele, decat daca efectiv sare ceva in ochi)

Daca vrei sa - savurezi - drumul ... apoi -> caleasca (aia romantica-romantica) e o varianta.... si preferabil ca romantismul sa fie in 2, totusi ;;)

Apoi a mai ramas -> plimbarica pe jos.... cu care ajungi odata si odata... (poti face pauze oricand, mai poti schimba ruta, mai poti alerga.....)

In fine... cum e mai bine? acuma facand alegoria... destinatia fiind dorinta ta ........

- daca o obtii prea imediat... isi pierde din farmec, din emotia asteptarii ...

- daca o obtii in timp util... ok... numai sa nu suferi pe parcurs, incercand sa grabesti lucrurile

- daca tot mergi si numa-numa nu ajungi.... iarasi nu e bine... ca obosesti pe drum... iar daca totusi ajungi la destinatie... apoi acolo iti ia mult timp sa gafai

Bumerang

ft interesant fenomen... nu ma am cu fizica ;)) sa imi explic "de ce"... insa traiectoria descrisa imi pare fascinanta....

facand niste analogii... imi dau seama ca vorbele... faptele... se intorc asupra ta asemeni unui bumerang... mai ales cele negative .....

daca superi pe cineva, daca jignesti, daca minti.... daca ... daca... si cat de imensa e lista pacatelor... mai deveme sau mai tarziu (in functie de cv unghiuri si dimensiuni ale propriului bumerang).... vine clipa de intoarcere la punctul To (respectiv "tu"... daca ti-a trebuit sa-l arunci in aer)...................

ce grea e asteptarea..... pana revine (daca astepti un rezultat bun)....

ce chinuitoare e asteptarea.... in cazul unui viitor (posibil) dezastru...............

ce usoara e asteptarea.... daca nici nu ai bagat de seama ca ai aruncat un bumerang ;) ... iar apoi ce socanta e reintalnirea :-o cand te loveste pe neasteptate

Combinari de "n" luate cate "k"

Pentru a fi cu adevarat fericit... de ce anume ai nevoie?

• sanatate (cat mai buna)


• camin (primitor si confortabil)


• hrana (sanatoasa)


• familie (iubitoare)


• prieteni (adevarati)


• bani (cat de multi)


• ................................


• 
  


• 
  apoi cate si mai cate ....

• standarde de "fericire fizica".... a fi frumos, inalt, slab...


• standarde de "fericire psihica" ... a fi admirat, apreciat, iubit, dorit....

si duamneeeeeee.... luuuuuunga e lista ceie.........

Dar oare care sunt mai importante? Esentiale? Indispensabile? Care ar fi ordinea lor in top? Hm..................... La care dintre ele ai renunta pentru a "cumpara" o alta? HMMMMMMMMMMMMMMMM.....

Daca ar fi sa le numerotam..... nu pot aprecia rezultatul.... dar hai sa presupunem ca este "n".

Fiecare suflare umana are CEVA din lista asta de "fericiri".... si aici apar diferentele.... se poate sa aiba 0(zero) fericiri (ooooo da! se poate... batut, jefuit, ranit, singur si pe moarte..... ) sau.... "n" fericiri, adica toate fericirile (aici nu tare as crede, dar oricum, exceptiile pot confirma).... iar intre zero si n...... aici e intreaga omenire...

Daca ne gandim asa... poti avea "fericire" cu numerele 1, 3,5,6,9,17,23,41..... sau "fericire" cu 2 si 11..... sau fericire deplina, mai putin 5, 89 si 67.... etc ... respectiv combinari de "n" luate cate "k"..... unde "k" reprezinta numarul de fericiri detinute efectiv, din cele "n" fericiri totale.

Se pune urmatoarea problema: " Cate posibilitati exista? Cate tipuri de combinatii de fericire exista? " Fiind de meserie, ma bate capul sa calculez....

Stiti cat iese? "2 la puterea n".................... adica facem suma: combinari de n luate cate 0, combinari de n luate cate 1........ pana ajungem la combinari de n luate cate n.

Nush cat e acel "n"..... dar va inchipuiti cat ar reprezenta exponential... 2 la n> enorm!!!!!

Uite... atatea tipuri de vieti umane exista.................... si credeti ca cineva e pe deplin fericit? oricare ar fi combinatia lui de ingrediente...... daca lipseste ceva... apoi acel ceva devine CEVA... si umbreste totul.....

Spre exemplu... daca cineva are bani, frumusete, iubire, prieteni, sanatate.... aparent e tot ce si-ar putea dori.... dar e nefericit... dar in asa hal de nefericit.... si oare pentru ce? ce ii poate lipsi???? ..... mnah....

Unii isi doresc enorm de mult ceva... poate si-ar taia mana pentru a obtine... si-ar vinde... mama... pentru ceva.... si apoi dupa ce in final obtin.... ori nu le mai place, ori s-au plictisit.... ori sunt atat de obositi dupa efort... incat nu le mai arde.....

Viata poate fi minunata, pur si simplu MINUNATA... daca iubesti ceea ce ai... daca iti doresti sa pastrezi ceea ce ai.... daca evaluezi inteligent posibilitatea adaugarii unei "fericiri" in lista.... iar daca paharul tau nu e nici macar pe sfert plin .... dar esti concentrat pe sfertul acela.... apoi obtii un bonus de 400% ... si paharul e supra-plin si da pe dinafara....

Mai e ceva... fa-i si pe cei din jur constienti de fericire.... spune-le ca viata este aici si acum.... nu maine si acolo !!!!

De ce 23 ??

Pt ca imi place... si inclin sa cred ca pt fiecare exista un "23" favorit... ori ziua de nastere, ori vreo aniversare de cuplu ori cine stie ce...

Eu ma opresc insa la 23. Aparent nu as avea vreo legatura cu nr asta (ziua mea e 31, anii mei sunt 25, kilogramele nici vorba sa se invarta in zona 23).... so? care-i faza ?

Poi..... daca spun ca imi place cum suna sau cum arata 23 .... pare o prostie, totusi... dar daca stai sa te gandesti mai bine, oare atunci cand iti place de cineva, nu te atrage aspectul ? sau vocea... sau ceva din ambalaj ? .... asta cel putin in prima faza... deci e cat de cat explicabil....

Abia apoi urmeaza semnificatiile... (la fel cum o persoana te atrage definitiv prin frumusetea sa interioara)....

Ziua are 24 de ore, aparent toate disponibile pt tine. Dar daca nu le folosesti la maxim, daca aplici tehnica amanarii si te prinde finalul zilei cu ceva neterminat, sau daca pur si simplu nu poti face ceva... si timpul se scurge... si mai speri intr-o minune ca pe ultima suta de metri se va rezolva situatia.... oare a 23-a ora a zilei nu e ora pentru speranta ? pentru speranta ca la final totul va fi bine, totul va fi gata la timp ? daca din vina ta s-a intamplat asa, atunci pe ultima ora nu vei fi alimentat la priza ca sa termini ce e musai de facut ? oare nu iti da o energie enorma faptul ca se apropie un deadline ?

Cand am de invatat... vreun proiect.... sau de facut curat... sau vreo kestie care nu imi place si trebuie facuta... apoi aman cat pot, imi calculez in cap timpul optim.. si apoi in cel al 23-lea ceas... atata energie pot avea... duamneeeeee (plus o muzica antrenanta, pt atmosfera de hurry up)

Apoi cand am o dorinta... poate imposibila.... atata speranta se acumuleaza pana in cea de-a 23-a ora a zilei.... si tot mai cred ca se va implini pana va bate gongul de final...........

23.... speranta ca nu-i totul pierdut... ca mai este vreme pentru reusita..........