seasons of my life

Scriam demult despre perfectiunea unei papadii.... perfectiunea cautata / gasita / regasita / pierduta... ori cine stie cum...

Intotdeauna am avut dorinte si vise frumoase... toate lumea le are, nu? insa imi era teama sa le spun cu voce tare, nici macar in soapta, ca astfel nu se mai implinesc. Se spune ca si dorinta dinainte de a sufla lumanarile tortului trebuie tinuta secreta.

Bucuria mea tind sa o tin ascunsa in mine, ca si pe o comoara nemaipomenita... pentru ca vantul, ploaia ori praful sa nu o ajunga si sa o spulbere.

Probabil ca reactionez altfel in fata durerii. Momentele dificile ma fac sa-mi plang durerea... cu voce tremurata, dar totusi sonora... Cand ma gandesc mai bine, multumesc cerului ca am prieteni adevarati pe care pot conta si pe umarul carora pot sa ma sprijin ca sa depasesc greul. Cateodata, cad istovita de povara si maini puternice ma sustin si ma opresc din caderea libera, cu palme calde ce ma invelesc sa nu tremur...

Serialul vietii e un mixaj atat de complex... lacrimi si ranjete, sughituri ori stranuturi... impartit evident in episoade care la randul lor, sunt cuprinse in sezoane. Am ajuns la momentul in care ma apropii de un nou sezon si un preview prin gaura cheii arata bine de tot.

Alegoria cu anotimpurile anului ma face sa ma gandesc la iarna. Ar exista varianta in care viata omului incepe cu primavara copilariei, apoi vara tineretii, toamna batranetii si iarna mortii. Nu-s de acord! Anul incepe iarna... apoi natura renaste in primavara... etc... si se revine la iarna, minunata iarna, aceasta fiind rampa de lansare pentru un nou inceput.

Gandind asa, traiesc o iarna. Si iubesc iarna, o spun din prima.

PS. Daca tot imi place, am si o muzica superba asociata iernii. Plus Venetia... plus mastile ei superbe....

căsnicia din basm și căsnicia din realitate

Am gasit intr-un film un dialog intre doi soti ... si cred ca nu il voi uita niciodata...


- Pot sa te intreb ceva?
- Da. Intreaba-ma.
- M-am gandit mult la prima ta nevasta.
- Dar...
- Stiu. Doar o intrebare, dupa care ma opresc.
- Nu-mi place deloc sa vorbesc despre ea.
- Au trecut saptamani de cand am aflat despre ea si nu am pomenit-o nici macar o data. Haide, sa zicem ca asta e recompensa.
- Bine. O intrebare si gata.
- Sa fii casatorit cu ea.... Sau sa fii casatorit cu mine... Care e cea mai mare diferenta?
- Sincer? Mariajul nostru e mult mai real.
- Serios? In ce sens?
- Cu ea parca totul era un... basm. Credeam ca va dura pentru totdeauna. Nu a fost asa. Ce traim noi e mult mai real deoarece stiu ca nu va dura o vesnicie. Cand te tin in brate, cand te sarut, incerc sa-mi amintesc cat de mult apreciez clipa, pentru ca s-ar putea sa nu mai prind ziua de maine. Dragostea.... e doar temporara. Modul prin care se termina basmul e... moartea.
- Primul meu instinct a fost sa te intreb daca era mai frumoasa ca mine. Cand voi invata sa imi urmez instinctul?

Învingător și Învins ....

Am găsit niște vorbe înțelepte... și încerc să mă raportez la ele....



”Un învingător muncește mult dar își creează timp liber pentru el însuși.”

”Un învins este o persoană mereu ”foarte ocupată”, care nu are timp nici pentru ai lui.”


[uite că nu-s chiar așa învinsă... imi găsesc timp și pentru scrisul aici.... deși aș avea de lucru de duuuamneee-feri... și când colo, eu pierd vremea]


”Un învingător își spune: Sunt bun, dar voi fi cel mai bun!”

”Un învins își spune: Ei, nu-i chiar așa de rău!”


[cum o fi... cum n-o fi... nu-s chiar capăt de lume... ori capăt de afiș -- la oricare dintre ele ne-am referi]


”Un învingător este parte din soluție.”

”Un învins este parte din problemă.”


[să zicem că sunt parte din Demonstrație.... în ideea că Ipoteza ori Concluzia ar fi prea de tot...]


”Un învingător ține seama de cum se vede zidul în întregime.”

”Un învins ține seama de cărămida pe care trebuie să o pună.”


[când am un proiect de terminat... apoi cărămida aceea îmi acaparează total privirea de la întregul ansamblu... mă focalizez într-atât încât mi se pare că totul se termină cu acea cărămidă, ori că totul se năruie dacă acea cărămidă nu e bine realizată și plasată.... well... așa-i cu miopia... ar fi de ajuns să-mi întorc binoclul înspre faza lungă.... și să reușesc zâmbesc spre ceea ce văd...]

Comunic atat de usor cu unii... si atat de greu cu altii....

Ce interesant este cum cateodata simt ca parca as cunoaste pe cineva de cand lumea... si atunci comunicarea vine atat de usor si atat de firesc....

In subconstient simt ca pot avea incredere... simt ca mintea celuilalt si a mea isi transmit semnale si atunci cuvintele ajung mult-mult mai tarziu... pe cand deja s-a perceput mesajul.

Eu cred in intuitie, in sentimente transmise... poate si in telepatie... Nu de putine ori ma gandeam la cineva si tocmai atunci suna ori isi facea cumva simtita prezenta.

Sigur ca am tendinta sa imi placa cei cu care am ceva in comun... ori cei pe care ii admir pentru ca au ceva ce eu nu am... Cand intalnesc persoane cu un simt al umorului extraordinar, apoi sunt coplesita si mi-s simpatici de-a dreptul. Cand intalnesc inteligente fantastice ori vreo istetime surprinzatoare, raman masca si sunt inhibata, ma simt mica-mica si nu pot comunica deloc. Ascult doar ce spun si nu am curaj destul sa intru in vorba... Am patit-o nu demult sa fiu intr-un grup si sa remarc 3 persoane deosebit de destepte. Spuneau lucruri extrem de „la fix”, lucruri pe care daca m-as fi gandit o vreme, poate as fi reusit cumva sa le spun, dar nicidecum atat de rapid si atat de bine sincronizate cu situatia in sine. Cu doua dintre ele nu am reusit niciun contact, intrucat nu ma simteam in stare decat sa le ascult si sa ma minunez. Cea de-a treia insa, era si deosebit de comica si atunci asta a salvat situatia si am putut comunica pana in final... si inca destul de bine.

In mod ciudat, nu intotdeauna aleg persoanele cu care ma aseaman... uneori fac alegeri total opuse tiparului meu si descopar oameni intr-adevar minunati desi la prima vedere s-ar zice ca nu am avea nimic in comun.

Nu imi plac justificarile si explicatiile... de ce am ales asa.. de ce nu imi place cineva. Insa am patit-o sa imi justific alegerile, sa gasesc motive intemeiate pentru care am ales ceva sau pe cineva... insa am facut asta in momentul in care nici eu nu eram convinsa ca fac bine ceea ce fac si incercam astfel sa gasesc plusurile si sa demonstrez ca sunt mai multe decat minusurile.

Cand ceva scartaie.... incep o remediere imediat ce o sesizez ca e o problema... dar se poate intampla sa nu stiu unde anume e problema si sa nu fiu pe faza sa o ajustez la timp.... si astfel... pierd oameni... Daca vorbim de ajustare, apoi ajustarea aceea trebuie sa fie din ambele parti, altfel nu se poate obtine succes pe deplin.

Chiar daca in suflet simt... si sunt convinsa de cineva... Doamneeee ce greu este cand sunt dezamagita si increderea e spulberata... Nodul din gat sufoca si lacrimile curg involuntar.....