luni, 23 februarie 2009

Învingător și Învins ....


Am găsit niște vorbe înțelepte... și încerc să mă raportez la ele....



”Un învingător muncește mult dar își creează timp liber pentru el însuși.”

”Un învins este o persoană mereu ”foarte ocupată”, care nu are timp nici pentru ai lui.”


[uite că nu-s chiar așa învinsă... imi găsesc timp și pentru scrisul aici.... deși aș avea de lucru de duuuamneee-feri... și când colo, eu pierd vremea]


”Un învingător își spune: Sunt bun, dar voi fi cel mai bun!”

”Un învins își spune: Ei, nu-i chiar așa de rău!”


[cum o fi... cum n-o fi... nu-s chiar capăt de lume... ori capăt de afiș -- la oricare dintre ele ne-am referi]


”Un învingător este parte din soluție.”

”Un învins este parte din problemă.”


[să zicem că sunt parte din Demonstrație.... în ideea că Ipoteza ori Concluzia ar fi prea de tot...]


”Un învingător ține seama de cum se vede zidul în întregime.”

”Un învins ține seama de cărămida pe care trebuie să o pună.”


[când am un proiect de terminat... apoi cărămida aceea îmi acaparează total privirea de la întregul ansamblu... mă focalizez într-atât încât mi se pare că totul se termină cu acea cărămidă, ori că totul se năruie dacă acea cărămidă nu e bine realizată și plasată.... well... așa-i cu miopia... ar fi de ajuns să-mi întorc binoclul înspre faza lungă.... și să reușesc zâmbesc spre ceea ce văd...]

3 comentarii:

Tivadar Emanuel spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Tivadar Emanuel spunea...

Vorbe intelepte!
Un invingator este cineva care isi recunoaste talentele date de Dumnezeu, trudeste pentru a le transforma in abilitati si foloseste aceste abilitati pentru a-si indeplini telurile.

My Rain in November spunea...

@ Tivadar Emanuel: bine zici... si bine-ar fi sa urmam intregul traseu, sa nu ne oprim doar la faza recunoasterii talentelor... sau in cazul unui traseu complet, sa nu uitam de multumirea lui Dumnezeu pt ce am primit